„Nico a făcut o greșeală care în timp se va uita”. Dinu Gheorghe aduce în prim plan eroarea dureroasă a președintelui de la Rapid față de suflarea giuleșteană | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:

Dinu Gheorghe și-a amintit de marea greșeală pe care Daniel Niculae a făcut-o din postura de președinte al Rapidului. Fostul oficial al giuleștenilor consideră că munca acestuia este mai ușoară cu acționarul Victor Angelescu decât cea pe care a avut-o el cu George Copos.

În opinia lui Dinu Gheorghe, pata neagră a lui „Nico”, cel care a decis ca echipa să nu sărbătorească împreună cu suporterii revenirea în Liga 1, va fi ștearsă în timp, dacă și rezultatele vor fi de partea sa.

Dinu Gheorghe și-a amintit de greșeala lui Daniel Niculae, peste care suflarea rapidistă nu poate trece

Omul din conducerea giuleștenilor nu a putut trece peste propriul orgoliu de a arăta că hotărârile aparțin în totalitate clubului și nu pot fi influențate de fani.

„Nico a făcut o greșeală care în timp se va uita. Povestea aceea cu promovarea, trebuia să accepte, să meargă «la teatru», acolo, juma’ de oră. A fost ambiția lui să arate că ei nu se pot implica în viața clubului, în conducerea clubului, dar ei trăiesc pentru Rapid, indiferent câte rele fac.

Fără ei, Rapid nu ar fi ce este astăzi, indiferent că ne place sau nu”, a declarat Dinu Gheorghe la ProSport Live.

Viorel Moldovan a ținut să-l felicite pe Daniel Niculae pentru rezultatele de la Rapid și modul în care gestionează situațiile din club.

„La Rapid, trebuie să luăm în seamă foarte mult vocea tribunei. Ușor nu este cu suporterii, dar acolo cred că a fost o situație mai complicată vizavi de Eduard Stăncioiu. În viață, este important indiferent unde joci, s-a declarat stelist, nu trebuie confundate lucrurile, dar la Rapid e complicat. Să nu le amestecăm.

Pentru mine este surprinzător de interesant modul în care Daniel Niculae gestionează situația la Rapid. E greu. Azi o dispută, dar mâine de împaci.

Să știți că realizează foarte repede aspectele și imediat se pot schimba lucrurile, pozitiv sau negativ”, a completat fostul mare atacant din „Generația de Aur”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
OBLIGATORIU pentru românii care au câini sau pisici. Ce trebuie să facă neapărat
OBLIGATORIU pentru românii care au câini sau pisici. Ce trebuie să facă neapărat
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×